Luni dimineata am mers la controlul programat pentru Ana. Nimic deosebit pana atunci daca nu te deranjeaza drumul de 45 de minute si opririle din 2 in 2 minute la semaforul din Regie.
Dupa examenul "de rutina", am aflat ca nu are sens sa mai mergem pana acasa si ca a doua zi o sa ne vedem bebelusii.
Ana a ramas in spital, pentru prima data de cand e constienta iar eu m-am grabit sa aduc lucrurile pentru internare. Aveau sa urmeze cateva zile in care adrenalina a suprimat orice nevoie de cafea. Abia dupa 2 zile am realizat asta.
Marti dimineata la ora 8, dupa o conversatie scurta cu portarul, si o alergare usoara pe scari pana la etajul cinci, mi-am regasit sotia mai emotionata si speriata decat oricand.
La 8 si ceva am plecat spre sala de operatie unde urma sa fiu langa Ana.
Lucrurile nu sunt prea clare acum. Ce stiu sigur este ca de intrat in sala de cezariana nu am intrat.
O asistenta imbracata in verde m-a anuntat ca din cauza unei inspectii de la sanepid, nu am voie sa mai intru. Intotdeauna e bine sa asculti de asistentii imbracati in verde. In sfarsit, partea buna este ca tot ea mi-a facut si poze in sala.
Anestezia a fost rahi…nu stiu ce, deci nu a fost nevoie de o perioada in care sa se trezeasca. Ana era constienta cand a iesit din operatie.
Pe bebelusi, mai bine zis scutecele in care erau infasati, i-am vazut imediat dupa nastere. Asistenta a trecut in viteza pe langa mine. I-am vazut mai bine peste o ora la neonatologie.
In prima zi, le-a fost mai greu sa respire si au stat sub cort de oxigen. Medicul neonatolog parea foarte sigura pe ea si a facut o treaba buna cu bebelusii dar am fost coplesit si confuz cand i-am vazut cu cortul de oxigen si cu perfuzii.
Ana a ramas in post operator pana seara si nu i-a vazut decat a doua zi. Pentru cei care nu stiti ce este post operator-ul, e vorba despre camera unde ii aduc pe pacienti imediat dupa operatie. Nu e o imagine prea placuta.
Seara, Ana a mers intr-o rezerva cu alte 4 mamici. Rezerva arata excelent, mai ales in comparatie cu post operatorul. Am mers si eu acolo si nu am plecat pana nu m-a expediat o asistenta suparata.
A fost o zi asa de agitata incat nici nu am avut timp sa realizez ca am devenit tata. De fapt, nu am avut timp sa realizez mai multe lucruri dar nu imi reprosez nimic.
Am vazut cum Dumnezeu mi-a dat putere si intelepciune sa trec prin asta, exact cum ne-am rugat.
Daca mai scriu ca am plecat acasa, obosit dar fericit cred ca am gasit si o incheiere pentru mesajul asta.
ce bebe dragutzi……:*..vreau si yo id vostru d mess
Comentariu�Comentarii de Miruna — iulie 28, 2007 @ 10:10 am
multumim! pe mess nu prea stam
Comentariu�Comentarii de xoan — august 1, 2007 @ 9:26 pm
Gemeni si pe 06/06/06 …. ce frumos. Eu sunt doar unu, dar mami si tati spun ca e ceva minunat sa ai gemeni, dar si dublu la orice, de la bucurii la greutati. Sa va traiasca, sa creasca mari si sanatosi.
Comentariu�Comentarii de Alex — ianuarie 1, 2008 @ 9:27 pm
[...] se împlinesc 3 ani de când am scris primul post pe un blog. Stiu precis pentru ca am scris prima data pe blogul gemenilor, la câteva zile de la [...]
Pingback de De trei ani in blogosfera – Fac cinste! | chestiuni.info — iunie 13, 2009 @ 6:51 pm