Tanti asistenta cu parul scurt si alb se uita la mine cu o fata de cerber al inregistrarii nou nascutilor. Eu am numarul 12 de ieri. Asta cred ca a suparat-o foarte tare. Numarul si ziua. Altfel nu inteleg de ce a tipat ca trebuia sa vin cu numarul ieri, nu astazi si sa astept pana imi vine randul.
De asteptat, am asteptat, nici o problema. Am lamurit situatia cu numarul de inregistrare printre alte strigate si ne-am imprietenit dupa replica mea foarte inspirata: "degeaba faceti pe reaua ca v-am vazut eu ca sunteti de treaba"! Metamorfozarea comportamentului ei a fost uimitoare, despartindu-ne prieteni la catarama dupa ce am avut o lunga explicatie onomastica. Deci cum se numesc copiii? Pai, Mihai si…A, zice ea, si Gabriel! Nu, nu Gabriel, Ciprian. Nu se poate! Trebuie sa fie tot un nume de sfant. Pai stiti ca si Ciprian a fost un martir crestin…Dar trebuie sa fie un sfant cu cruce rosie…
Am iesit victorios din aceasta lupta dupa cum arata si certificatele de nastere, pe care le-am scos mai tarziu de la Starea Civila a sectorului 5. Certificate care au facut trecerea oficiala de la Voiculescu I si Voiculescu II la Ciprian si Mihai.
Ordinea in care au primit numele a fost alfabetica. Primul venit a fost cel mai mare, deci Ciprian.
N-o sa spun toate detaliile pana la plecarea mult asteptata din spital ci doar ca suntem foarte recunoscatori ca Dumnezeu ne-a ajutat sa trecem cu bine prin aceasta experienta si desi nu ni s-a intamplat nici una dintre nenorocirile imaginare iminente nu ne dorim sa mergem la spital decat in vizite foarte scurte. 
