Astazi am mers cu Ana la controlul de rutina de dupa nastere. Eu am ramas in parc cu caruciorul sperand ca bebelusii sa doarma pana plecam acasa. Socoteala insa s-a dovedit gresita dupa numai 10 minute de sedere in parc. A inceput Mihai cu un plans usor, care nu trebuie subestimat niciodata pentru ca se transforma in jale mare dupa cateva secunde. Spre amuzamentul amestecat cu compatimire al mamelor prezente in acelasi parc si amuzamentul celorlalte categorii de persoane care frecventeaza parcul “care este”. In momentul cand a incetat Mihai, biruit de un temporar somnic, l-am asezat in carucior, nu inainte de a le arunca o privire victoriasa mamicilor semiamuzate si fals compatimitoare.
Victoria a fost de scurta durata si a fost intrerupta de plansul in tandem al celor doi. Un plans care le-a confirmat definitiv mamicilor din jur incapacitatea mea de a avea grija de proprii copii fara ajutor feminin. Odata eliminat acest complex, am pus mana pe telefon si am chemat-o disperat pe Ana. Pana a coborat din spital, pana ne-am intalnit la masina, conform legilor lui Murphy, bebelusii se linistisera si doctorita aparuse pentru consultatii. Dupa ce l-a hranit pe Mihai, care nu adormise, a sunat la doctorita si a mers repede la control. Control care, a consemnat ceea ce stiam deja: ca lucrurile merg bine!