Acum e clar, de o saptamana incoaca statul in fund nu mai e nici o chestie. E la ordinea zilei chiar daca din cand in cand mai cad intr-o parte sau alta. Avem grija ca partea sa nu fie cea cu peretele sau cu vreun alt obiect generator de lacrimi.
Acum marea tentativa este sa se ridice in picioare. Incearca amandoi, Mihaita tentat de libertatea de miscare, Ciprian de chelia lui Mihaita sau de vreo jucarie din mana fratelui.
Astazi ma uitam pe pozele de cand aveau trei luni bebelusii si mi-am dat seama ce mult s-au schimbat. Daca stam tot timpul cu ei, ne dam seama de schimbari doar dupa o vreme cand ni se pare ca nu mai seamana cu cei pe care ii stiam noi.
Tot despre schimbari si in post-ul asta: cat au fost la Pitesti au fost pe post de jucarii pentru restul familiei, ipostaza care le-a convenit de minune.
Ca sa exemplific ambele idei…
Ciprian
Mihaita
La initiativa matusei Ema, cadita in care faceau baie baietii nostri a ajuns sa fie folosita ca mijloc de transport pentru Ciprian. Mihaita a cam ignorat oportunitatea, atras fiind de alte posibilitati de distractie.
Nu stiu cum si-a dat seama Ema ca Ciprian vrea sa stea in cadita si cand nu face baie dar si-a dat seama si i-a pus o perna, a legat un cordon si asa a inceput plimbarea prin casa.
Dupa 2 saptamani petrecute la Pitesti ne-am intors acasa cu niste copiii mai vorbitori si mai vioi decat inainte. Probabil matusile si bunicii foarte vorbitori au avut o influenta mare asupra intelectului de gemeni pentru ca sunt foarte comentatori. Progresul e evident dar si efectele secundare ne-au ajuns din urma.
Pentru ca la Pitesti au avut tot timpul activitate si distractie din partea a 7 oameni acum vor sa acelasi lucruri si de la noi doi. Evident imposibil. Evident pentru noi, pentru ca Mihaita si Ciprian nu sunt deloc convinsi. Sunt foarte frustrati si plang intr-una.
Pentru ca nu mai faceam fata am adus unul dintre patuturi in sufragerie. Nu au fost foarte incantati de oportunitatea sa stea numai ei intr-un spatiu foarte ingust si s-au manifestat ca atare. Le place totusi sa stea in picioare si tinandu-se de margine sa converseze cu noi pana reusesc sa cada.
Prima boacana am inregistrat-o tot astazi cand din bratele mele, bebelanii au reusit sa dea jos (prin tragere) jaluzeaua de la usa balconului. Alt progres este incercarea lor de a se ridica in picioare in patutul din camera lor. Au reusit figura amandoi sub supravegherea Anei.
Au identificat deja pozitia ceasului si au facut legatura dintre aceasta si intrebarea: Mihaita (Ciprian), unde e tati, ceasul? si se intorc fericiti spre locul amintit. Pe langa asta Ciprian e disperat sa deschida usi. In special usa de la sifonier.
Se anunta niste zile foarte aglomerate pentru ca au nevoie din ce in ce mai multa activitate. Stati pe receptie si va tinem la curent!
Mi-am dat seama cum se face ca noile generatii sunt obisnuiti cu tehnologiile de ultima ora pana sa inceapa sa vorbeasca bine. Mi-am dat seama de vreo 2 zile, de cand Anca le-a adus de la serviciu niste mostre de telefoane din alea care sunt expuse in magazin, de aceeasi forma si greutate cu telefoanele originale dar fara nici o functionalitate. Mihai si Ciprian le-au bagat in seama o vreme dar acum probabil pentru ca le au la indemana tot timpul le cam ignora. In schimb au descoperit ca distractia cea mai mare cu un telefon mobil adevarat nu este sa il bage in gurita ci sa asculte ce se aude din el. Ciprian deja il tine singur la ureche si se distreaza de minune cand aude vocea celui cu care vorbeste. Incercam totusi sa nu le lasam mobilele adevarate prea mult.
Probabil ca motivul pentru care copiii prind repede noile tehnologii este ca se nasc cu ele in casa si se obisnuiesc cu ele asa cum se obisnuiesc cu vorbirea. Daca un om mare are nevoie sa inteleaga ce si cum functioneaza un nou aparat, pentru ei e ca si cum ar invata un cuvant nou.
Mihaita si Ciprian au gustat apa minerala din aia cu bule. Ciprian s-a strambat si n-a mai vrut sa puna gura dar Mihaita s-a strambat dar a cerut din nou paharul, pentru ca, da stie sa bea si din pahar direct. De fiecare data cand bulele il intepau la limba se stramba si indeparta paharul dar de fiecare data revenea. Daca ii plac senzatiile tari…
In alta ordine de idei, Ana a remarcat ca bebelanii s-au facut vorbitori de cand am venit cu ei la Pitesti. Ema a adaugat ca daca or sa inceapa sa vorbeasca curand o sa aiba tonul pitigaiat pe care il abordeaza toata lumea in discutiile cu ei. O sa vedem! Bine ca noi vorbim si pe tonuri mai joase.
Continuam relatarile din deplasare. Ciprian isi continua convorbirile cu noi, cu jucariile, cu chelia lui Mihaita. Sunetele sunt variate si repetate cel putin de doua ori pe serie: ba,ba, bea-bea, pla-pla, bla-bla. Isi ia o fata serioasa, incrunta din sprancene si emite.
Ciprian a fost incantat sa vorbeasca la telefon cu mamaie Luci, tinea telefonul la ureche si radea.
Mihaita comenteaza si el pe limba lui dar nu asa de serios ca Ciprian si continua sa scoate chiotele ascutite cu care ne-a obisnuit. Amandoi stau in fund mult mai mult timp si isi fura jucariile intr-o veselie.
O alta aventura nepovestita este la masa. In primul rand nu vor sa manance decat daca lingurita este la mama lor, pe mine nu ma baga in seama. Am citit intr-o revista ca bebelusii isi considera tatii un fel de jucarii mai speciale. Nimanui nu i-ar placea sa fie hranit de o jucarie.
Dupa masa de pranz urmeaza tortura cu vitamintele. Avem niste vitamine cu fier care au si culoare neplacuta si miros urat. La inceput i-am pacalit sa le inghita dar acum au inceput sa le cunoasca mirosul si fug de ele ca disperatii. Ana a propus sa le mai dau si eu vitamine. I-am zis ca si asa beneficiez de un capital de imagine negativ in legatura cu mancarea si nu vreau sa inrautesc situatia.
Ziceam in postul anterior ca atunci cand nu ii mai intram in voie lui Mihaita, il punem sa paseasca si e foarte fericit. Ciprian a repetat experienta. Functioneaza acelasi model. Intai plange, e nemultumit de orice incercam, ne cearta in modul caracteristic ultimele zile “Ba, ba, ba…” si daca il punem sa paseasca se potoleste si e fericit sa se deplaseze in directia pe care i-o doreste inima.
Ieri, intr-o vizita, au fost foarte incantati de oglinzile imense de pe sifonierul gazdelor. Au vorbit cu imaginea lor din oglinda si au umplut oglinzile de saliva.
De vreo 2 zile, Mihaita pare tot timpul nelinistit si plange. Daca nu are parte de distractie permanenta se enerveaza si plange. Ultima chestie pe care o face e, ca atunci cand il tii in brate si nu ii convine ceva, intinde mana dreapta spre directia in care vrea sa mearga si cu cealalta te impinge. Face asta suficient de des incat sa ne faca sa ne gandim la o contramasura. Asa se face ca, atunci cand ne mai impinge, am inceput sa ii dam la o parte manuta cu care ne impinge si sa ii spunem ferm: NU!
Foarte bine se intelege Mihaita cu Ema cu care se saluta reciproc cu niste chiote. Am observat ca atunci cand nu ii intram in voie cu nimic, daca il punem pe jos sa paseasca spre unde vrea el, se potoleste si chiar se inveseleste.
Se pare ca Mihaita va merge in picioare destul de repede pentru ca e foarte pasionat de miscarea asta si mai ales de independenta pe care i-o da.
Astazi s-au trezit de dimineata si nu au dormit bine deloc in timpul zilei ca sa nu mai spun ca nu au dormit in acelasi timp. Din cauza asta i-am chinuit pe amandoi nelasandu-i sa doarma ca se sincronizeze la ora patru.
O sa vedem cum o sa fie!
Post-ul asta e mai mult despre Mihaita. Ciprian e foarte cuminte si tot experimenteaza sunete noi.
De cate ori mergem la Pitesti, bebelusii au parte de multa actiune. Toata lumea din casa vrea sa ii ia in brate, sa ii distreze. Asa se face ca seara sunt suficient de obositi sa adoarma fara comentarii si sa nu se mai trezeasca noaptea din ora in ora.
Schimbarea din titlu se refera la Mihaita care a reusit sa se ridice in fund singur. Minunea s-a intamplat ieri, dupa ce cu cateva zile inainte tot avusese tentative.
Acum doua zile am fost cu ei prin centru si in timp ce eu si Ana am discutat cu cineva, ei au fost plimbati de Catalina si Flori. Ciprian nu vrut sa stea in carucior iar cand a fost luat in brate a inceput sa le “certe” asa de tare incat se uita toata lumea la ei. Nu plangea, dar tipa intr-un fel care aducea a suparare. Nu era suparat, eu cred ca doar isi exerseaza vocea. Am zis ca Ciprian e inclinat spre muzica, nu?
