Tot inainte

De cand au fost bolnavi baietii nostri si i-am culcat cu noi in camera, n-am mai scris seara pe blog ca sa nu ii trezesc iar ziua timpul e prea pretios ca sa imi permit.

Dar lucrurile n-au stat pe loc. Marele evenimente este ca baietii au inceput sa mearga in picioare. Ciprian merge fara nici o problema prin toata casa, chiar se enerveaza daca vrem sa il tinem de mana. Ridica manutele si porneste cu zambetul pe buze si un strigat victorios.

Mihaita, prudentul familiei, isi calculeaza bine pasii si energia si abia apoi se arunca. Daca simte ca nu il tine se lasa jos. De fiecare data cand pleaca ne adreseaza un zambet complice si cand ajunge, unul victorios.

Momentan suntem la Brazi, si ei stau cam toata ziua pe afara si dorm bine in timpul zile. Ii oboseste aerul curat care le lipseste in Bucuresti. Poze nu prea avem pentru ca am uitat aparatul foto in Bucuresti asa cum anticipasem dar o sa avem si poze pentru ca digitale se mai gasesc pe la rude.

Trei generatii de Voiculesti

Acum 2 saptamani am fost la Dragoslavele, langa Rucar, satul in care mi-am petrecut toate vacantele, cel putin pana in clasa a XII-a. Am mai fost de Craciun cu gemenii acolo dar acum am avut timp sa mergem si sa vizitam imprejurimile. Baietilor le-a placut la nebunie sa se joace in iarba si noua ne-a placut sa le facem poze.

Viata la tara. Pozele

Uitandu-ne la pozele de mai jos ne dam si noi seama cat de mult inseamna un an. Altfel nu stim pe unde a trecut timpul.

Mihaita

Ciprian

Impreuna

Tati si Mihaita, Mami si Cipi

365 de zile cu bune si grele

Un an de viata alaturi de Ciprian si Mihai s-a implinit astazi. Sarbatoarea am facut-o in avans in week-end la Brazi cu familiile reunite Voiculescu si Darie. Ne-am bronzat pe langa gratar, cumnatii au salivat cu ochii la ciresele vecinilor, Mihai si Ciprian au fost in centrul atentiei chiar daca au fost cam bolnaviori.

De vreo 3 saptamani o tot tinem intr-o bolesnita. Scapam de una, dam de alta. Intai a avut Ciprian nu stiu ce boala a copilariei, apoi Mihaita, cu temperatura cu plansete, etc, apoi Ciprian si Ana au luat un virus ceva care le-a dat stomacul peste cap. La vreo 2 zile a luat si Mihai. Pe mine m-a sarit in tura asta, dar tatal Anei si Ema, sora mea n-au scapat.

In sfarsit cu toata familia bolnava sau in convalescenta am sarbatorit implinirea unui an din viata “gemelanilor” nostri care intre timp au inceput sa scoata tot felul de sunete, au invatat sa ne ia in brate si sa ne pupe, le-au dat cate doi dinti jos si sus. Mihaita are o strungareata admirabila iar Ciprian si-a facut curaj sa mearga. Nu merge bine dar face cativa pasi seriosi. Nu avem noi curaj sa ii dam drumul pe cat ar avea el sa mearga. Mihaita e mai prudent si nu ii plac senzatiile tari.

Pozele de mai jos sunt facute azi dimineata. In comparatie cu cele din primele zile…