Dupa o lipsa indelungata, revenim cu amanunte.
S-a consumat si al doilea episod de despartire temporara de ei. Am fost plecati 10 zile, timp in care au stat cu mama Anei, mama cumnatului si doua dintre surorile mele, Cata si Ema in perechi de cate doua cu pivot permanent – mama Anei.
Episodul a fost fara prea mari peripetii, baietii s-au comportat exemplar. O singura exceptie – au plans cand i-am sunat pe Skype si ne-au vazut pe camera. Au plans mai mult decat atunci cand am plecat de acasa.
Cand ne-am intors au fost foarte fericiti sa ne vada si ne-au sarit in brate instantaneu cu urale: Mama, Tata! Ne-au povestit alti parinti ca ai lor au tinut ciuda pe ei un timp si n-au vrut sa vina dar n-a fost cazul. Au fost mai in garda decat in alte zile, in sensul ca au stat cu ochii pe noi sa nu disparem din nou.
Cu ocazia plecarii ne-am dat seama ca inteleg foarte bine ce le spunem sau mai degraba simt. Cu o zi inainte de plecare le-am spus ca o sa plecam pentru o saptamana dar ca ii iubim si nu ii vom parasi, ne intoarcem la ei. Din momentul in care am facut-o, Mihaita nu s-a mai dat jos din brate de la mine iar Ciprian a fost plangacios. A doua zi s-a repetat povestea chiar daca nu le-am mai pomenit nimic de plecare.
Se poate foarte bine sa simta stresul nostru cum am observat acum cateva zile cand cautam disperati cartea de identitate a masinii iar ei plangeau si se tot tineau dupa noi prin casa. In momentul in care am gasit-o, odata cu noi s-au inseninat si noi si au schimbat brusc registrul.
